Esente rare

S-a trezit într-o bună dimineaţă arătat cu degetul pe nepusă masă. Da, el era ţinta bârfelor, da, el era în vizor de data asta. Nu ştia nici cum şi nici măcar de ce. Ştia doar că de data asta nu s-a ascuns bine. De obicei se pitea bine şi îi asculta doar pe alţii. Apoi le analiza spusele şi le sintetiza în câteva rânduri mâzgălite pe fugă pe un colţ de coală A4 refolosită pe dos. În general oamenii vorbesc mult dar spun puţin. O jumătate de faţă dintr-o coală A4 refolosită îi era în general arhisuficientă.

Sinteza o împăturea bine în patru, sau în opt, în funcţie de mărimea buzunarului şi o punea bine la păstrare. Apoi aştepta să se împrăştie gloată, se ridica, îşi scutura un pic picioarele amorţite şi o lua în direcţie opusă, la pas. Nu se grăbea, de timp nu ducea lipsa, avea cât îi trebuia şi chiar şi când nu mai avea aştepta un pic şi o lua de la capăt. Pe drum cugeta bine, compunând în acelaşi timp ziceri cu duh. Zicerile erau uneori extrase din coala A4 împăturită în patru sau în opt şi alteori alimentate în timp real de o multitudine de interfeţe într-o multitudine de protocoale. Avea o multitudine de interfeţe, cel puţin cincizeci-şi-trei pentru fiecare protocol, era deci capabil să suporte multe, chiar şi gogonate.

Ajuns acasă, le clătea bine, le albea, le apreta şi apoi le punea la uscat pe sârmă din faţă blocului. Unele intrau la apă iar altele dispăreau peste noapte. El utiliza doar resturile dar o făcea dinadins aşa. Resturile conţineau esenţe greu de pătruns la o prima vedere, esenţe rare pe neplacul unui public neavizat. Le culegea spre dimineaţă şi apoi le amestecă bine până când nu le mai recunoştea nici el. Atunci le publica şi cerea părerea celorlalţi. Celalati erau aleşi pe mustaţă şi în general răspundeau inteligent. Erau uneori şi ceva excepţii dar nu i se părea grav, în definitiv eroarea era umană şi toţi aveau dreptul a se limita la doar propria lor condiţie.

Nu era deloc celebru căci esenţele-i erau de nişă şi nişele nu generau în general volume dar era fericit aşa, simplu, profund, rar şi bine. I se întâmpla uneori să-şi pună întrebări existenţiale dar îşi răspundea repede şi-şi vedea de drum.
Astăzi însă se pare că drumul a cotit brusc lăsându-l pleaşcă în mijlocul mulţimii neimprastiate. Se simţea privit intens şi auzea un zumzet continuu de întrebări şoptite : “el să fie ?” , “îl credeam mai înalt”, “parcă se simte o boare de esenţă rară” , “nu poate fi altul, EL e”.
Se dumirea cu greu cum naiba s-a petrecut evenimentul, în general era anonimul perfect, avea întotdeuana la el o grămadă de circumstanţe atenuante şi o altă grămadă de motive bine întemeiate pentru a putea dovedi că el era mereu defapt altul. De dată asta însă greşise dozajul amestecând grămezile şi esenţele. De data asta pare-se că tocmai dădea să iasă din anonimat. Starea durea şi-l macina încet, îl fâcea să regrete până la os imprudenţa naivă în care numai gândurile razna il îmbrânciseră. Privea situaţia în faţă şi se jura că dacă şi de dată asta scapă îşi va păstra doar linia dreapta, că dacă şi de dată asta va scapa îşi va tăia din rădăcina gândurile razna în căutarea celebrităţii.

Din păcate însă starea şi situaţia persist u şi gloata zvonea şi bârfea din ce în ce mai gălăgios. În disperare de cauza se cauta în buzunarul de la piept şi găsea o coală A4 tocmai împăturită în opt. O îmbiba în esenţe rare şi o arunca gloatei sperând un moment de neantentie şi o evadare furată. Gloată însă nu aprecia gestul, forma era pre albă şi prea dreptunghiulară, zicerile şi esenţele peste puterile ei de intelegre. Prea multă filozofie.
În acest moment precis se hotărea să închidă ochii şi să se gândească la altceva. La un ceva clar definit şi ne sintetizat, o imagine, un lucru, o chestie în stare pură. Apoi începea să-şi povestească gândul, cu lux de amănunte. Gloata tăcea deodată ascultând înmărmurită zicerile înşiruite într-o ordine banală. Când îşi termina povestea deschidea ochii cu teamă şi constata că zumzetul era încă dar pe fugă, din ce în ce mai departe. “Nu este el, nu poate fi el”, ” Se mai înşeală omu’”, “Mi s-a părut că seamănă”.
Înghiţind în sec, se ridica, îşi scutura un pic picioarele amorţite şi o lua în direcţie opusă, la pas.
Data viitoare nu va mai fi.

(Dincolo de aparenţe)