Se vedea ziua de undeva de departe. Nu se mai vazuse de ceva vreme, aproape ca si uitasem cum arata. Ma simteam trezita la viata cu fiecare clipa ce ne apropia de miezul zilei. Urmand sfaturile profetilor, imi facusem o mica lista de cumparaturi – inceputa acum ceva luni pe o bezna teribila, era dovada crasa a imaginatiei debordante pe care numai o fiinta a intunericului o poate dezvolta.
Imi doream putine lucruri cu adevarat , restul era doar umplutura, de „vazul lumii” – cand era posibil de pus in practica. Desi nu fusesem niciodata convinsa ca lista imi va folosi vreodata, imi facuse o deosebire placere sa o umplu cu o parte din ceea ce imi doream sa fiu – beneficiind asftfel si de un mod mai putin plictisitor de a-mi petrece intunericul.
In primul si in primul rand imi doream lumina. Tanjeam dupa ea de cand copilaria hotarase sa ma lase balta, peste noapte, intr-o noapte neagra si adanca, „s-o tai cu cutitul” si nu alta. De pe vremea aia ma tot luptam cu trairi paralele pe care pana nu de multa vreme le considerasem reale dar care mi-au fost intr-un sfarsit explicate a fi doar niste amintiri pasagere.
In al doilea rand imi doream sa mai pot gusta odata din capsunile alea cu gust adevarat, din merele alea imperfecte si inegale si la indemana oricui inca neculese, din pepenii rosii copti „atat cat trebuie” si dulci , dulci, atat de dulci si atat de zemosi pe tarana din fata casei.
Incepand de la al treilea rand nu mai conta, chestii de umplutura, fara prea mare importanta.
Ni se explicase ca, odata cu lumina, vom da nas in nas cu niste creaturi bizare, inca visatoare, inca credule si inca multe altele. Niste creaturi ce ne vor privi extrem de ciudat, se vor uita extrem de mirati la resturile nostre de orbite – chestie considerata inca ca prim test de fiabiliate – si ne vor supune la tot felul de alte teste considerate revolutionare in lumea lor.
Ni se ceruse sa nu opunem rezistenta, partea asta neplacuta facea doar parte din joc, cu cat vom reusi sa le parem simpatici, cu atat sansele de a ne vedea lista cu ochii vor fi mai mari.
Ni se explicase deasemenea ca nu vom putea umple listele pe gratis, ca ni se va cere cate ceva in schimb, ca ar fi bine sa anticipam momentul pentru a-i orienta spre cate ceva mai usor de dat in schimb. Cu alte cuvinte acele „ceva-uri” de care ne-am descotorosi cu mai putina usurinta si cu mai putine pierderi si regrete.
Imi facusem si o a doua lista, cea cu lucruri si chestii diverse de dat. Spre desebire de prima lista, cea de-a doua era de-a dreptul neincapatoare. Imi spuneam ca e bine sa am de unde alege in cazul unor negocieri necesare. Alesesem de dat, in ordine aleatoare : fuga dupa bani, spiritul critic si privitul in curtea vecinilor, crezul absurd al inteligentei unicat, lauda de sine. Si inca vreo cateva zeci de felul asta. Imi spuneam ca poate se va arata cineva interesat si ca ma voi putea debarasa intr-un mod atat de nesperat de toate chestiile astea ce-mi chinuiam de ceva vreme intunericul. Ma pregatisem si pentru posibile faze de negocieri dificile, eram chiar dispusa sa sa ofer doua-trei articole de dat pentru unul de luat.
Se vedea ziua de undeva din ce in ce mai aproape. Speram, undeva departe in mine, ca pana mai ieri doar viziune, senzatia imi va deveni o mica parte dintr-un nou cotidian.
Asteptam nerabdatoare intalnirea cu oamenii.
OBS: Aceasta poveste este un fel de SF al unui posibil maine – chiar daca uneori extrasa din lumea in care traiesc azi . Inspirata de o idee lansata aici.
Abisuri 
Lasă un comentariu