Etichete

, ,


Dintotdeauna am avut o impresie proasta despre mine, invatata fiind, de mica, sa-i ascult pe cei de langa mine, am sfarsit prin a ma modela incontinuu in functie de impresia creata si transmisa celor intalniti pe drum.

Copilaria? A fost demult, dar inca mi-o amintesc.Ciudat, momentele bune reies din cand in cand la suprafata celor mai putin fericite. Cand esti copil nu ai termeni de comparatie, iei viata precum ti se asterne , tesuta de cei din jur. Analizand insa momente si clipiri trecute, zeci de ani mai tarziu, te auzi oftand din ce in ce mai des, si analizandu-ti situatia prezenta, realizezi, incet,incet, ca totul are un inceput, undeva, departe, in copilaria acunsa cu grija intr-un colt al mintii.

Am crescut printr-o sumedenie de inmormantari. La inceput nu ma puteam abtine sa nu rad la marginea gropii, in timpul slujbei. Rezultatul ? Eram crunt mustrata si trimisa la colt, caci asa ceva nu se face! Matusi batrane, imbracate in negru, ma priveau piezis, scranceau din dinti si ma apostrofau cu priviri inlacrimate.  Incercam sa ma abtin, ma fortam sa devin trista, in faza cu situatia. Initial nu reuseam, incepusem sa cred ca ceva nu functioneaza corect in capul meu. Apoi, incet, incet , odata cu trecerea anilor, am inceput sa devin trista si sa nu mai rad la inmormantari.

Eram atat de vesela ca devenisem, in sfarsit , trista ! Ani si ani dupa, inca imi mai spun ca am fost prost indrumata …